Există copii care trăiesc în două case după un divorț și ajung, fără să-și dea seama, să trăiască în două lumi interioare diferite.
Într-una, părintele permisiv încearcă să aline ruptura prin libertate: regulile se estompează, conflictele sunt evitate, dorințele copilului sunt împlinite rapid, iar iubirea ia forma concesiilor și a timpului „fără griji”.
În cealaltă, viața de zi cu zi cu părintele care crește copilul are ritm și structură: există limite clare, teme, ritualuri, dimineți grăbite, emoții intense care trebuie conținute și dificultăți care nu pot fi amânate.

Pentru copilul cu părinți divorțați, aceste lumi nu sunt doar spații diferite.
Sunt două moduri distincte de a fi iubit și conținut afectiv, două experiențe relaționale care coexistă în interiorul lui și care influențează felul în care se simte în siguranță, se reglează emoțional și își construiește relația cu fiecare părinte.

Libertate și structură în viața copilului după divorț

După separarea părinților, este frecvent ca unul dintre ei să ofere mai multă libertate. Nu neapărat din lipsă de responsabilitate, ci dintr-o dorință profundă de a nu pierde legătura cu copilul, de a compensa o absență sau o vinovăție greu de dus. Celălalt părinte rămâne ancorat în realitatea zilnică: organizare, reguli, consecvență, oboseală, reluare, reparare.

Această diferență creează o tensiune firească în viața copilului după divorț. Copilul nu compară rațional și nu alege conștient. El se adaptează. Se simte diferit în fiecare spațiu și învață, fără cuvinte, să funcționeze după două ritmuri.

Unde îi este, de fapt, mai bine copilului după divorț

Din perspectivă psihologică, copilului îi este mai bine într-un mediu care oferă structură, limite clare și conținere, decât într-un mediu definit exclusiv de libertate. Libertatea neînsoțită de structură aduce plăcere pe termen scurt, dar structura aduce siguranță internă pe termen lung.

Copilul are nevoie să simtă că adultul poate conține emoțiile lui, că nu se sperie de frustrare, că nu evită conflictul necesar și că rămâne stabil chiar atunci când copilul protestează. Această stabilitate devine, în timp, baza pe care copilul își construiește autonomia.

✧ ✧ ✧

📖 Cercetările din domeniul dezvoltării copilului arată că, după divorț, copiii pot avea dificultăți mai mari de ajustare atunci când sunt expuși unui conflict parental persistent sau unor stiluri de parenting foarte diferite și inconsecvente între cele două case.
Studiile indică faptul că nu separarea în sine este cea mai destabilizatoare, ci lipsa unui cadru parental coerent și previzibil. Un co-parenting suficient de stabil, chiar și în contexte de separare, susține reglarea emoțională a copilului și reduce riscul de anxietate, opoziție sau confuzie relațională. PMC

O perspectivă din psihanaliza relațională

Psihanalista Benjamin, Jessica C. vorbește despre importanța unui spațiu de recunoaștere în relația copil–părinte: un spațiu în care copilul nu trebuie să fie diferit pentru fiecare adult important din viața lui, ci poate rămâne în contact cu trăirile sale reale.

În contextul divorțului și copilului, a-l înțelege pe copil așa cum are nevoie în mod real nu înseamnă a-i satisface toate dorințele și nici a elimina frustrarea. Înseamnă a putea vedea dincolo de comportament și a recunoaște starea emoțională care îl motivează.

Copilul poate cere libertate atunci când are nevoie de continuitate.
Poate respinge limitele atunci când are nevoie ca ele să fie ținute.
Poate părea liniștit într-un spațiu permisiv, dar interior dezorganizat.

A fi înțeles în mod real înseamnă ca adultul să poată face diferența dintre dorința de moment și nevoia de dezvoltare, dintre liniștea obținută rapid și siguranța emoțională construită în timp. Libertatea care sprijină creșterea apare într-un cadru în care copilul se simte recunoscut și însoțit, chiar și atunci când îi este greu.

📖 Cercetările asupra stilurilor de parenting indică faptul că un mod de a crește copiii care echilibrează limitele clare cu răspunsul afectiv este asociat cu rezultate mai bune de adaptare emoțională și comportamentală la copil, inclusiv în contexte de schimbare familială. Astfel, nu doar permisivitatea sau severitatea, ci coerența și prezența afectivă combinată cu reguli structurate sprijină copilul să se regleze și să dezvolte competențe pentru viață. ResearchGate

✧ ✧ ✧

Când ritmurile parentale nu mai pot fi integrate

Părintele care rămâne cu ritmul zilnic poartă adesea o povară tăcută: oboseala, vina și teama că relația cu copilul se slăbește tocmai pentru că este cel care spune „nu”, cel care ține limitele și organizează viața de zi cu zi. Este o poziție grea și puțin vizibilă, dar această funcție de conținere este esențială pentru dezvoltarea copilului. Copilul nu mulțumește pe loc pentru limite, însă ele devin, în timp, reperele lui interne de siguranță.

Atunci când diferențele dintre cele două case sunt foarte mari, iar principiile de funcționare sunt opuse, copilul poate ajunge să fie tensiune emoțională acumulată. Apar confuzia, opoziția, dificultățile de autoreglare și, uneori, un sentiment tăcut că iubirea trebuie câștigată sau negociată. Aceste manifestări nu sunt „probleme de comportament”, ci semnale că psihicul copilului este pus la muncă prea devreme.

👉 Ce îl ajută, în mod real, pe copil
Câteva repere utile pentru părinți aflați în proces de separare.

(Materialul se deschide într-o filă nouă)

✧ ✧ ✧

Concluzie

Copilul nu are nevoie ca ambii părinți să funcționeze la fel.
Are nevoie de predictibilitate și stabilitate relațională. Are nevoie să simtă că viața lui are un ritm recognoscibil și că adulții din jur rămân constanți, chiar și atunci când apar schimbări sau tensiuni.

Între libertate și conținere, copilul își construiește siguranța internă acolo unde există ritm, limite și prezență constantă. Acolo unde adultul rămâne implicat. Unde momentele dificile nu sunt evitate. Unde copilului nu i se cere să se adapteze singur la situații care îl depășesc.

În timp, această experiență se organizează în interiorul copilului ca un reper de siguranță. Apare încrederea că relațiile pot fi stabile. Că emoțiile pot fi recunoscute și reglate. Că lumea rămâne coerentă chiar și atunci când se schimbă. Această bază îl va însoți mult dincolo de copilărie. Se va vedea în felul în care va construi relații. În modul în care va face față frustrării. Și în capacitatea de a rămâne conectat la sine.

Bibliografie

Benjamin, Jessica C. (2004). Beyond Doer and Done To: Recognition Theory, Intersubjectivity, and the Third. Psychoanalytic Quarterly, 73(1), 5–46.

Masud, H., Thurasamy, R., & Ahmad, M. S. (2019). Parenting Styles and Their Effect on Child Development and Outcome. International Journal of Social Sciences Perspectives, 4(2), 58–71.

Pires, M., & Martins, M. (2021). Parenting Styles, Coparenting, and Early Child Adjustment in Separated Families with Child Physical Custody Processes Ongoing in Family Court. Children, 8(8), 629. (PMCID: PMC8394593)

Foto Credit: Photos by cottonbro studio/Pexels

✧ ✧ ✧

Oana M. Neagoe
Psihoterapeut și Psiholog clinician
Însoțesc copii, adolescenți și adulți în procesul lor de înțelegere și transformare — în cabinet și prin scris.