Privirea adultului poartă ecoul copilului interior

Cum se naște neîncrederea

Mulți adulți ajung în terapie cu afirmația: „Nu am încredere în nimeni.” În spatele acestei fraze aparent ferme stă adesea o rană veche de abandon sau de trădare. În copilărie, poate că o figură importantă – un părinte, un adult de referință – nu a fost acolo atunci când copilul avea nevoie de siguranță. Sau promisiunile nu au fost respectate. Sau apropierea a fost însoțită de respingere.

Aceste experiențe lasă urme adânci. Adultul învață că apropierea poate răni și că relațiile nu sunt sigure.

Cum se apără adultul

Ca reacție, apare hipervigilența: o stare de alertă continuă, o încercare de a anticipa și controla totul pentru a evita din nou durerea. Însă, deși protejează de riscuri, hipervigilența aduce cu sine și o singurătate emoțională profundă. Poți privi în interior pentru a găsi sensuri mai profunde. Uneori, frica de a nu fi din nou rănit devine atât de puternică încât umbrește orice încercare de apropiere autentică.

Aici se naște paradoxul: persoana are o dorință intensă de apropiere, dar în același timp trăiește o frică puternică de încredere.

Controlul – o iluzie de siguranță

Pentru a face față acestui conflict interior, mulți adulți se agață de control. Dacă nu pot controla ceea ce simt – sau dacă emoțiile par greu de atins – atunci încearcă să stăpânească lumea din jur: programul, oamenii, detaliile cotidiene.

Controlul devine un substitut pentru siguranță: „dacă reușesc să țin totul în ordine, poate că nu voi mai simți haosul din interior.” Însă, paradoxal, cu cât se străduiesc mai mult să organizeze exteriorul, cu atât rămân mai departe de contactul real cu propriile trăiri.

Vigneta din cabinet

(dialog inspirat din realitatea clinică, cu detalii schimbate pentru confidențialitate)

Pacient: „Nu am încredere în nimeni. Dacă mă apropii, sigur mă voi răni din nou.”
Terapeut: „Îmi spuneți că apropierea doare, dar în același timp simțiți dorința de a fi aproape de cineva.”
Pacient: „Da… mă simt prins. Vreau să fiu iubit, dar când cineva se apropie prea mult, simt că trebuie să ridic ziduri.”
Terapeut: „Zidurile vă protejează, dar vă și țin singur. Poate că neîncrederea nu este doar un ‘nu’ categoric, ci și un ‘da’ care încă se teme.”

Spre înțelegere și vindecare

Întoarcerea spre sine: drumul spre apropiere autentică

⋯ ⋯ ⋯

Psihoterapeutul existențialist Irvin Yalom spunea că „relațiile autentice sunt singurul antidot real împotriva singurătății.” Tocmai de aceea, pentru cineva care trăiește cu frica de abandon și cu neîncredere, dorința de apropiere se amestecă inevitabil cu teamă și cu nevoia de control.

Întâlnirea cu propriile noastre umbre nu trebuie să ne sperie. Ele sunt doar părți rănite ale noastre care încă așteaptă să fie recunoscute. Atunci când începem să le privim cu blândețe, zidurile ridicate de-a lungul timpului pot coborî treptat, iar singurătatea emoțională se poate transforma în apropiere reală.

Construirea de relații de încredere începe cu acceptarea faptului că avem nevoie unii de alții — chiar dacă acest lucru ne face să ne simțim expuși. Cum spune I. Yalom, adevărata vindecare se naște în întâlnirea autentică dintre două persoane

👉 Dacă vrei să explorezi mai mult, am pregătit un mic exercițiu de introspecție care te poate ajuta să descoperi ce se ascunde în spatele nevoii de control.

(Materialul se deschide într-o filă nouă)

✧ ✧ ✧

Bibliografie selectivă

Credit Foto: Photo by Breno Coelho; Photo by EVA VAR

✧ ✧ ✧

Oana M. Neagoe
Psihoterapeut și Psiholog clinician
Însoțesc copii, adolescenți și adulți în procesul lor de înțelegere și transformare — în cabinet și prin scris.