Iubirea matură începe dincolo de fuziune

Iubirea fuzională, fragilă ca un cuvânt scris pe nisip

La început, iubirea e fuziune: copilul și părintele trăiesc aproape ca o singură ființă. În acea lume, nu există granițe, iar „nu”-ul copilului e de multe ori resimțit ca un risc de pierdere a iubirii.

Dar ceea ce în copilărie era o legătură vitală, în maturitate poate deveni o capcană. Tânărul adult care nu a învățat să se desprindă ajunge să trăiască o povară tăcută: sufletul lui nu știe să existe decât prin ceilalți.

Se simte vinovat dacă își afirmă dorințele, se teme că va răni sau că va fi părăsit dacă spune „nu”. Așa că renunță. În loc să-și asculte propria voce, caută mereu să mulțumească. Este atent la fiecare gest, la fiecare așteptare, se pliază după dorința celuilalt, până când propria dorință se estompează.

La suprafață, pare generos, adaptabil, chiar iubitor. În adânc, însă, este prins între nevoia de a fi iubit și teama de a fi respins. Incapacitatea de a refuza îl lasă într-o permanentă indecizie: orice alegere în favoarea lui însuși e trăită ca o trădare.

✧ ✧ ✧

Aceasta este rana unei iubiri fuzionale netransformate. Atunci când cineva se dizolvă în celălalt, nu mai există ca subiect, cu dorințele și limitele sale proprii, ci devine doar un obiect al dorinței altuia.

Psihanalista Jessica Benjamin a vorbit despre recunoașterea reciprocă, adevărata iubire apare numai când ambii parteneri pot spune: „te văd și te recunosc ca ființă întreagă, diferită de mine”. Numai așa iubirea nu e nici fuziune, nici dominație, ci întâlnirea a doi oameni care rămân vii și întregi în prezența celuilalt.

În aparență, poate părea iubire – pentru că există apropiere, devotament, sacrificiu – dar în profunzime nu este decât o formă de supunere. Fără recunoaștere, relația alunecă într-un scenariu dezechilibrat: unul dă mereu, celălalt primește; unul se pliază, celălalt trasează direcția; unul tace, celălalt decide. Iar cel care se anulează trăiește cu o neliniște permanentă:„dacă nu fac pe plac, voi fi respins”.

✧ ✧ ✧

Vigneta din cabinet

(dialog inspirat din realitatea clinică, cu detalii schimbate pentru confidențialitate)

„Dacă ea e fericită, sunt și eu liniștit”, îmi spune un tânăr. „Dar dacă îi spun ce vreau eu, se supără… și atunci mi-e teamă că o pierd. Așa că mai bine tac.”
Îl privesc și îl întreb: „Și unde ești tu, în toată tăcerea asta?”
El oftează, zâmbind amar: „Nu prea mai știu. Parcă dispar. Dar măcar rămâne ea.”

Această scenă arată limpede ce numea J. Benjamin pierderea statutului de subiect: iubirea care ar trebui să fie întâlnire devine adaptare, iar prezența celuilalt este cumpărată cu prețul dispariției de sine.

În terapie, miza nu este să rupă relația, ci să-și poată descoperi vocea. Să învețe că a spune „eu” nu înseamnă a-l pierde pe „tu”. Că iubirea nu cere sacrificiu de sine, ci prezență. Numai așa se naște spațiul unde doi oameni pot rămâne împreună fără ca vreunul să dispară.

Cum arată iubirea care nu cere sacrificiu de sine

Dansul iubirii mature: apropiere, libertate și recunoaștere reciprocă

Iubirea matură nu înseamnă nici fuziune care dizolvă sinele, nici zid rece care separă. Ea este o întâlnire vie, în care doi oameni pot spune: „te aleg” fără a înceta să rămână întregi.

Iubirea este mai mult decât un sentiment trecător, spunea Erich Fromm este o forță activă, o artă care cere maturitate, responsabilitate și libertatea de a fi tu însuți. Nu slăbiciune, nu supunere, ci curajul de a rămâne prezent în propria viață chiar atunci când te dăruiești celuilalt. Fromm spunea că iubirea autentică nu este „a cădea”, ci „a sta în picioare împreună” — un act de alegere conștientă, care cere forță interioară și prezență.

Doar atunci când rămân întreg pot să te întâlnesc cu adevărat.

Te invit să îți acorzi câteva clipe pentru a reflecta asupra propriei tale experiențe de iubire și asupra felului în care poți rămâne întreg(ă) în relațiile apropiate.

(Materialul se deschide într-o filă nouă)

Bibliografie selectivă

Credit foto: Dilek Yavuz ; Nikita Korchagin

✧ ✧ ✧

Oana M. Neagoe
Psihoterapeut și Psiholog clinician
Însoțesc copii, adolescenți și adulți în procesul lor de înțelegere și transformare — în cabinet și prin scris.