Dezvoltare personala

Atelier adolescenti

Psihoterapeut Oana Neagoe va invita sa pasiti intr-o lume extraordinara, aceea a propriei lumi interioare!

Am creat acest atelier de dezvoltare personala pentru a veni in ajutorul acelor tineri care au nevoie sa se simta acceptati. Care au nevoie sa stie ca nu sunt singurii care se confrunta cu problematici asemanatoare. Cabinetul de Sandtray Play este un mediu lipsit de judecata. Adolescentul se poate simti in siguranta sa experimenteze diferite fatete ale personalitatii sale in formare printr-o metoda expresiva de lucru. Aceasta metoda presupune prezenta silentioasa si totodata continatoare a practicianului Sandplay care insoteste adolescentul in lumea sa.

Temele abordate vor tine cont de problematica specifica varstei. Vom atinge subiecte care sunt greu de gestionat pentru adolescenti, subiecte la care aparent nu gasesc niciun raspuns. Prin urmare, acest fapt ii dezarmeaza!
Prin transpunerea lumii lor interioare intr-o lume in miniatura care se desfasoara sub ochii lor, o lume care se poate transforma , adolescentii se pot privi pe ei din alte perspective. Vor reusi sa se cunoasca si sa se accepte asa cum sunt.
Se lucreaza individual la ladita cu nisip. La final adolescentul va scrie singur povestea lumii pe care a creat-o, ajutandu-l in felul acesta sa integreze ceea ce a lucrat si sa reflecteze asupra a ceea ce simte. Se creaza astfel o coerenta in gandurile si trairile lui fata de tema pe care a lucrat-o. Apoi, fiecare participant va putea sa impartaseasca in cadrul grupului din experienta a ceea ce a lucrat cand/daca se simte confortabil cu acest lucru.
La finalul programului, adolescentii vor primi o carte cu imaginile finale ale laditelor lucrate de ei si povestea aferenta scrisa de ei. De asemenea, fiecare va primi un feedback referitor la activitatea sa din cadrul atelierului de dezvoltare personala.
Psihoterapeut Oana Neagoe va astepta cu drag la atelierul adolescentilor!
Categorii de varsta: 12-14 ani, 14-16 ani, 16-18 ani